La un moment dat, fiecare copil va incepe sa inventeze povestioare incredibile si sa „ajustezei realitatea. Atentie insa!
Nu trebuie sa confundam fabulatia cu minciuna Perioada minciunilor este o etapa fireasca in procesul de dezvoltare a copilului, care pana la o anumita varsta confunda realitatea cu fictiunea. De aceea, copiii care au o imaginatie bogata si care sunt mai curiosi din fire sunt mult mai predispusi sa minta sau sa deformeze realitatea.
„Si eu am acasa un pui de elefanti”
Incepand de la varsta de 3 ani, cei mici incep sa utilizeze cuvintele pentru a transforma realitatea asa cum isi doresc. Ba, mai mult, unii dintre ei chiar exceleaza in aceasta „artai. Dar nu au, la aceasta varsta, intentia de a-l insela pe cel caruia i se adreseaza. Intre 3 si 6 ani, copiii nu stiu sa faca distinctie intre adevarat si fals, obiectiv si subiectiv, imaginatie si realitate. Atunci cand inventeaza cate ceva, ei chiar cred ce spun. Pentru ei nu exista cale de mijloc: un lucru ori e bun, ori e rau. Oamenii buni fac lucruri bune, oamenii rai fac lucruri rele. Acest mod de a gandi corespunde nivelului de dezvoltare intelectuala a unui copil cu varsta pana in 5-6 ani.
Iar cand isi doreste ceva si nu are, nimic mai simplu: in imaginatie totul e posibil. Chiar si sa ai acasa un pui de elefant sau o surioara care intelege limba animalelor. Asadar, pana la varsta de 6-7 ani nu putem vorbi de minciuna propriu-zisa, ci mai degraba de fabulatie. O fabulatie fata de care parintii trebuie sa dea dovada de intelegere. In niciun caz nu vom pedepsi copilul pentru faptul ca are imaginatie, ci vom incerca sa-i explicam cum stau lucrurile in realitate. Desigur, copilul ne poate oferi raspunsuri de genul: „Nu eu am facut astai, dar aceste mesaje constituie un reflex natural de „autoapararei, un mod de a evita o pedeapsa.
De la fabulatie la minciuna
Pentru a minti deliberat, copilul trebuie sa atinga o anumita maturitate intelectuala, ceea ce se intampla de obicei in jurul varstei de 6-7 ani. Dar chiar si atunci trebuie sa dam dovada de intelegere. Toti psihoterapeutii sunt de aceeasi parere: nu este un lucru neobisnuit ca un copil de 5-6 ani sa minta. Ei incearca sa descopere granitele dintre adevar si minciuna, testand in acelasi timp diversele realitati cu care se confrunta. Cei mici inteleg altfel decat adultii ce e drept, rau sau moral. La aceasta varsta ei isi dezvolta simtul justitiei si al moralitatii si este important ca parintii sa-i sprijine. Acestia trebuie sa-si invete copiii ce inseamna sa fie om de caracter, dar si ca este necesar sa respecte adevaratele valori. Pentru adulti insa, este important sa inteleaga motivele care ii determina pe micuti sa minta. Numai asa pot corecta o atitudine care, mai tarziu, risca sa devina un obicei prost. Kindershop iti ofera cateva motive pentru care copii mint:
„Eu chiar l-am vazut pe Mos Craciun”
Un sondaj efectuat in Statele Unite a demonstrat ca motivele principale pentru care mint copiii sunt fie evitarea unei pedepse, fie intentia de „a se da marii: „Iti spun sigur, eu chiar l-am vazut pe Mos Craciuni. Aceste tipuri de minciuna, care il propulseaza in lumea imaginatiei, ii permit copilului sa-si tina la distanta angoasele si sa treaca mai usor peste realitatile carora nu le poate face inca fata. Minciunile frecvente si deliberate sunt insa un semnal de alarma pentru parinti: copilul nu are incredere in sine. Pentru a sti ce atitudine sa adoptam, trebuie sa intelegem care sunt motivele care il imping pe cel mic sa minta.
Fabuleaza pentru a-si transpune dorintele in realitate
Se intampla frecvent, in special in cazul copiilor de varsta mai mica. Micutul nu vede nimic rau in a pretinde ca ieri el a fost Superman si a ridicat pe sus un autobuz care era pe cale sa se prabuseasca intr-o prapastie. Sau ca tatal lui este vrajitor si ii poate tranforma in broaste pe copiii care il supara. Cum reactionezi? Il ajuti sa faca diferenta intre fictiune si realitate. Cand iti spune: „Eu sunt Superman si omor toti oamenii raii, corecteaza-l: „Ti-ai dori sa fii Superman si visezi sa-i ucizi pe toti cei raii. In acest mod nu il privezi de visele sale, dar nici nu-i permiti sa se lase pacalit de ele.
Vrea sa scape de pedeapsa
In materie de minciuna, cei mici nu ezita sa nege realitatea. Mai ales daca incearca sa evite cearta sau pedeapsa. Argumentul forte? „Nu eu!i Ce parinte nu s-a confruntat deja cu o asemenea situatie? Este inutil sa-i explicam ca lucrurile nu stau asa, copilul o va tine pe-a lui. Cum reactionezi? Vei incerca degeaba sa-l determini sa-si recunoasca vina coplesindu-l cu argumente: „Erai singur in camera atunci cand a cazut vaza, deci tu ai spart-oi sau chestionandu-l: „Tu ai facut asta?i.
Copilul va ramane ferm pe pozitie si, instinctiv, de teama, il va lua pe „Nui in brate. Mai bine explica-i ca orice greseala recunoscuta este pe jumatate iertata. Si ca oricine isi recunoaste greseala inseamna ca are curaj, iar daca ar proceda la fel, tu ai fi mandra de el si l-ai felicita. Invata-l sa-si repare greseala: sa-si ceara scuze fata de prietenul care a fost acuzat pe nedrept in locul lui, sa stranga cioburile vazei sparte etc.
Pentru a nu dezamagi sau pentru a le face pe plac parintilor
De exemplu, stie ca tata va fi incantat daca ii va spune ca a reusit sa se dea singur pe toboganul cel mare sau ca si-a intrecut prietenul la un joc, asa ca nu vede niciun inconvenient in a pretinde ceva ce in realitate nu s-a petrecut. Nu incearca sa va minta, ci sa va ofere raspunsul pe care il asteptati. Copilul isi doreste sa se ridice la nivelul asteptarilor parintilor, dar acest lucru nu-i reuseste intotdeauna: a luat o nota proasta, a ocupat ultimul loc la un concurs…
Asa ca este posibil sa „ajustezei adevarul sau cand este sedinta cu parintii sau chiar sa-si modifice nota in carnet. Cum reactionezi? Explica-i ca voi sunteti mandri de el si ca il iubiti foarte mult chiar daca nu ii reuseste intotdeauna ce face si chiar daca nu este el pe primul loc. Incercati sa nu-i cereti mai mult decat poate face: tineti seama de varsta sa, de capacitatile lui fizice si intelectuale.
Pentru a ascunde o realitate jenanta
In unele situatii, minciuna ii permite copilului sa ascunda o realitate de care ii este rusine: saracia, tata e somer sau alcoolic etc. De exemplu, ii spune colegei de clasa: „Si eu am mai multe perechi de pantofi frumosi, dar mama nu ma lasa sa-i port la scoala, ca sa nu-i distrugi.
Cum reactionezi? Spune-i ca intelegi motivul pentru care minte, dar ca, pe moment, nu-i puteti oferi ce-si doreste si ca veti face tot posibilul sa-i cumparati si lui acel lucru la care viseaza. Explicati-i ca nu este nicio rusine ca el nu are la fel de multe hainute sau jucarii ca alti copii. Este o ocazie buna pentru a-i aminti ca, desi nu-i puteti oferi acum cutare lucru, faptul ca il iubiti foarte mult este mai important decat orice.
Ca sa atraga atentia celorlalti
Pentru un copil care se simte singur sau ignorat, minciuna poate fi o modalitate de a atrage atentia celor din jur asupra sa. Cate minciuni nu spune copilul doar pentru a parea „interesanti! Ca sa-si faca multi prieteni sau ca sa impresioneze poate inventa, de exemplu, o meserie extraordinara pentru tatal sau (aviator, pompier, detectiv etc.), isi poate aroga talente pe care nu le are pentru a se pune in valoare (schiaza de la 4 ani ca un profesionist) sau poate inventa povesti de tot felul: a zburat cu elicopterul, solistul celei mai in voga trupe e prieten cu parintii sai…
Cum reactionezi? Minte pentru ca nu are incredere in el. El crede ca pentru a merita atentia celorlalti e obligat sa pretinda ca este altceva decat este in realitate. Nu rezolvati nimic cu pedeapsa. Ajutati-l sa devina constient de faptul ca el este interesant asa cum este, ca multe din lucrurile pe care le face sunt interesante si ca are numeroase calitati: „Crezi ca prietenii tai vor veni mai degraba sa se joace cu tine daca le spui ca tatal tau este aviator decat daca le-ai spune ca ai inventat un limbaj secret?
Ii imita pe cei mari
Adultii sunt cel mai bun exemplu pentru copii. Daca cel mic a constatat ca parintii sai nu au fost sinceri cu el intr-o situatie sau alta sau o observat ca se mint unul pe celalalt, va privi minciuna ca pe o solutie salvatoare. Cum reactionezi? Copiii copiaza comportamentul adultilor. Daca vad ca mama sau tata spun o minciuna ca sa evite un conflict in familie, de exemplu, va face la fel. Asadar, trebuie sa va revizuiti voi, adultii, comportamentul. Sa incetati sa-l mai mintiti si sa va mintiti si sa recunoasteti ca ati gresit atunci cand ati facut acest lucru.
Ce trebuie sa-l inveti?
– Cand il prinzi cu minciuna trebuie, inainte de toate, sa-ti pastrezi calmul. Reprosurile, cearta si pedepsele nu fac decat sa-l determine sa minta si data viitoare, pentru a scapa de consecintele neplacute.
– Invata-l ca onestitatea este una dintre valorile care trebuie respectate si da-i exemple pe care le poate intelege. Spune-i o poveste despre cineva care a mintit si a ranit sentimentele altei persoane (de exemplu, un pisoias care, mintind-o pe mama lui, a suparat-o rau). Nu uita ca treaba parintilor este sa-si invete copilul, nu sa-l pedepseasca. Cand descoperi ca a mintit incearca sa nu te enervezi, chiar daca e greu. Ajuta-l sa-si repare minciuna.
– Spune-i ca adevarul este important pentru tine si ca te astepti sa-ti spuna intotdeauna adevarul, indiferent de situatie. Doar asa poti avea incredere in el. * La aceasta varsta, copiii nu disting binele de rau. Tu trebuie sa-l inveti sa faca diferenta. Discuta cu el diverse probleme de moralitate, oferindu-i exemple concrete: „Un copil care fura jucaria altui copil a facut un lucru rau”. „Un copil care loveste alt copil face un lucru raui.
– Lauda-l intotdeauna cand are curajul sa-ti spuna ca a facut o prostie: „Stiu ca ti-a fost greu sa recunosti ca tu ai spart vaza, dar sunt bucuroasa ca mi-ai spus adevarul”.
– Incearca sa discuti cat mai deschis cu copilul, sa afli ce anume l-a impins sa te minta: „De ce nu mi-ai spus adevarul, ti-era teama de ceva?”
– Ori de cate ori il prinzi „cu mata in sac” spune-i ca ar fi frumos din partea lui sa-si ceara scuze pentru ce a facut, atragandu-i atentia, cu autoritate, ca gestul lui a fost urat si ca nu trebuie sa-l repete. Atentie insa, nu-i lasa impresia ca este de ajuns sa-si ceara scuze pentru a repara greseala! Minciuna poate deveni pentru el o obisnuinta daca stie ca tot ce are de facut dupa aceea este sa spuna „Imi pare rau”. Ofera-i ocazia sa suporte onorabil consecintele actiunilor sale (sa stranga cioburile sau mizeria, sa inapoieze obiectul furat).