Abilitatea de a asocia este de baza atunci cand vine vorba de invatare. Putem cunoaste si reactiona la anumiti stimuli pentru ca suntem capabili sa legam evenimente.
Mirosim un anumit parfum si salivem gandindu-ne ca mancarea noastra preferata ne asteapta. Plecam de la o masa care, in experientele anterioare, ne-a facut sa vomitam ore intregi.
Cineva se uita la noi intr-un anumit fel si deducem ca este suparat sau atras de noi. Teoria asociationista a invatarii , baza behaviorismului si de la aceasta baza a numeroaselor tehnici si scoli psihologice, sustine ca raspundem in acest fel pentru ca suntem capabili sa legam fenomene si situatii, invatand si dobandind respectiva asociere.
Ce este teoria asociationista?
Bazata pe contributiile lui Aristotel si a numerosi filosofi precum Locke si Hume, aceasta teorie ar fi dezvoltata de David Hartley si John Stuart Mill , care au postulat ca toata constiinta este rezultatul combinatiei de stimuli si elemente captate prin simturi. Astfel, procesele mentale au loc continuu pe baza unei serii de legi cu care legam stimulii mediului inconjurator.
Intr-un mod simplu si generic, teoria asociationista poate fi rezumata ca una care propune ca cunostintele se dobandesc prin experienta, legand senzatiile produse de prezenta si interactiunea cu stimulii in mod mecanic si cu conditia indeplinirii unei serii de cerinte legile asocierii. Pe masura ce se adauga noi asociatii, gandirea si comportamentul devin din ce in ce mai complexe, iar comportamentul uman poate fi explicat pe baza invatarii legaturilor dintre fenomene.
Cu toate acestea, aceasta teorie ar fi considerata doar filozofica pana la aparitia behaviorismului, care, prin numeroase experimente si teste empirice, a ajuns sa ridice asociationismul la o teorie stiintifica .
Legile Asociatiei
Teoria asociationista considera ca atunci cand vine vorba de legarea sau relationarea diferitilor stimuli sau fenomene, respectam o serie de reguli universale care ne sunt impuse in mod innascut . Principalele legi ale asocierii sunt urmatoarele, desi ulterior vor fi revizuite si reelaborate de diversii autori care au lucrat din asociationism si behaviorism.
1. Legea contiguitatii
Initial, conform legii contiguitatii, doua evenimente sau stimuli sunt asociate atunci cand au loc foarte aproape in timp si spatiu . De-a lungul timpului si studiului sistematic, aceasta lege s-a schimbat pentru a se referi la necesitatea ca reprezentarea mentala a acestor stimuli sa apara impreuna sau strans in mintea noastra, fara a preciza o proximitate fizica ca atare.
2. Legea asemanarii
Pentru teoria asociationista, atunci cand doi stimuli activeaza reprezentari mentale similare sau au caracteristici comune, este mult mai probabil ca acestia sa fie legati unul de celalalt pe baza similitudinii mentionate.
3. Legea contrastului
Doi stimuli vor fi, de asemenea, asociati daca sunt complet opusi , deoarece existenta unui contrast este perceputa in aceeasi calitate stimulatoare.
4. Legea frecventei
Legaturile dintre evenimentele care se repeta cel mai mult tind sa fie stocate mai frecvent, intarind asocierea dintre respectivele evenimente sau stimuli.
5. Legea recentei
Conform legii recentei, cu cat este mai recenta si mai putina distanta de timp intre cei doi stimuli , cu atat este mai puternica legatura stabilita intre ei.
6. Legea efectului
Aceasta lege a fost formulata de Edward Thorndike ca baza pentru conditionarea instrumentala (redenumita ulterior conditionarea operanta de BF Skinner) pentru a explica conduita si comportamentul.
Conform acestei legi, raspunsurile date de un subiect care mentin relatii de contiguitate cu consecinte de intarire vor fi puternic asociate cu stimulul initial care a produs raspunsul mentionat, crescand probabilitatea de repetare a acestuia. Daca un astfel de raspuns este urmat de consecinte aversive, legatura cu stimulul va face ca raspunsul sa fie efectuat mai rar (initial s-a propus asta pentru ca asocierea a fost mai mica, dar aceasta va fi ulterior rectificata).
Behaviorismul si asocierea dintre stimuli
Teoria asocierii ar deveni in cele din urma unul dintre pilonii principali ai behaviorismului, care isi propune sa investigheze comportamentul uman in mod stiintific din observabil. Desi behaviorismul ignora procesele mentale in studiul sau asupra comportamentului uman, deoarece acestea nu sunt direct observabile, acest curent a servit drept baza pentru noi moduri de interpretare a psihicului uman, odata cu aparitia altor scoli si paradigme atat din succesele sale, cat si din limitarile sale. si integrand o parte din tehnicile si credintele lor de baza.
Behaviorismul foloseste ca baza teoria asociationista, considerand ca expunerea la doi stimuli contigui produce o legatura intre ei . Daca un stimul produce un efect in organism, va fi generat un raspuns specific fata de respectiva stimulare. Daca, pe langa acesta, apare un al doilea stimul in momentul sau aproape de momentul producerii unui efect, acest stimul va fi legat de primul, ajungand sa genereze un raspuns similar.
De-a lungul istoriei behaviorismului, acesta a evoluat, dezvoltand diverse perspective bazate in principal pe teoria asociationista. Unele dintre cele mai cunoscute si proeminente sunt conditionarea clasica si conditionarea operanta.
Conditii clasice
Cunoscuta si sub denumirea de conditionare pavloviana , aceasta perspectiva considera ca organismul este capabil sa asocieze diversi stimuli intre ei. Anumiti stimuli sunt capabili sa provoace un raspuns direct la individ, cum ar fi durerea sau placerea, generand in el un raspuns fiziologic.
Coincidend cu teoria asociationista, conditionarea clasica considera ca prezentarea contingenta a doi stimuli face ca acestia sa fie asociati. De exemplu, prezenta alimentelor (un stimul neconditionat deoarece provoaca direct un raspuns in noi) produce salivatie (raspunsul neconditionat).
Daca de fiecare data cand ne aduc mancare, apare un stimul care in sine nu produce un efect precum bataia unui clopotel, vom ajunge sa consideram ca clopotelul anunta sosirea alimentelor si vom ajunge sa salivam la simplul sunet. din el, cu ceea ce ne vom fi conditionat raspunsul la al doilea stimul (stimulul neutru va fi devenit conditionat). Datorita acestei conditionari invatam despre stimuli si relatia lor.
Conditionarea operanta
Conditionarea clasica poate servi pentru a explica asocierile dintre stimuli, dar, desi stimulii sunt perceputi pasiv, comportamentul uman este in mare parte motivat de consecintele actiunilor noastre .
In acest sens, conditionarea operanta continua sa se bazeze pe teoria asociationista pentru a indica faptul ca individul invata legand ceea ce face cu consecintele actiunilor sale. Se invata raspunsul care trebuie aplicat la o anumita stimulare.
Astfel, modul in care actionam depinde de consecintele sale . Daca efectuarea unei actiuni ne ofera un stimul pozitiv sau elimina sau evita unul negativ, comportamentul nostru va fi intarit si va fi realizat mai des, in timp ce daca actionarea intr-un anumit mod provoaca un rau sau eliminarea unei gratificatii, vom vedea aceste consecinte. ca pedeapsa. , cu care vom avea tendinta de a reduce frecventa cu care actionam.
Invatarea asociativa
Teoria asociationista, mai ales din behaviorism, a fost aplicata cu mare frecventa in domeniul educatiei. Acest lucru se datoreaza faptului ca asocierea Intelegerea ca atare a schimbarii de comportament, atitudine sau gandire cauzata de experienta anumitor experiente
Invatarea asociativa este inteleasa ca procesul prin care un subiect este capabil sa perceapa relatia dintre doua fapte specifice pe baza observatiei . Aceste relatii pot fi generalizate la stimuli similari, fiind totodata discriminatorii in raport cu alte fenomene. Cu alte cuvinte, relatia surprinsa este specifica intre cele doua evenimente, nefiind observata cu alte tipuri de stimuli decat daca exista relatii similare cu situatia initiala.
In acest proces de invatare, subiectul este preponderent pasiv, surprinzand relatia dintre stimuli si intensitatea acestora datorita caracteristicilor evenimentelor in cauza. Procesele mentale au o relevanta redusa pentru realizarea asociatiilor, procesul de percepere a realitatii fiind mai relevant.
Desi invatarea asociativa este foarte utila in realizarea invatarii comportamentelor mecanice , acest tip de invatare are dezavantajul ca cunostintele sau abilitatile obtinute nu tin cont de experienta anterioara sau de diferitele procese cognitive care pot media invatarea. Subiectul primeste o cunoastere complet decontextualizata, in care individul nu este capabil sa relationeze ceea ce este invatat acum cu ceea ce a fost invatat anterior.
Se invata prin repetare, fara a permite subiectului sa elaboreze ceea ce invata si sa dea sens atat continutului de invatat, cat si procesului de invatare in sine. Pentru teoria asociationista, subiectul este o fiinta pasiva care se limiteaza la primirea si retinerea stimularii externe, astfel incat aspectele intrapsihice precum motivatia sau asteptarile nu sunt luate in considerare si nici nu se lucreaza din punctul de vedere ca diferite persoane pot avea diferite. perspective sau abilitati asupra aceleiasi situatii.